Ziua Internațională a Cititului Împreună în Vrancea

Ziua de 16 februarie 2017 a fost ziua în care s-a sărbătorit la nivel international CITITUL ÎMPREUNĂ. În România, acest eveniment special a fost organizat de Grupul Citim Împreună România (CIR) – www.citimimpreunaromania.ro, căreia i s-au alăturat 80 de biblioteci, școli, librării și ONG-uri din România, printre care și Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea. Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI) este un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări și organizat sub egida Lit World – http://www.litworld.org/.

În Vrancea s-au organizat evenimente de lectură împreună, cu cei mici sau cei mari, în toate secțiile Bibliotecii Județene Vrancea, dar și în afara bibliotecii. Ni s-au alăturat și alte biblioteci publice vrâncene din Adjud, Boghești, Broșteni, Năruja, Panciu și Răcoasa, promovând astfel povestea, cuvântul și cititul împreună. Ne-am dorit și reușit să aducem bucuria poveștilor în preajma cât mai multor oameni, de toate vârstele, în cât mai multe locuri din comunitate.

Iată și evenimentele derulate de Ziua Internațională a Cititului Împreună de toate secțiile Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea dar și în cele șase biblioteci partenere.

 

Centrul de Formare al Bibliotecii Județene Vrancea

De la ora 9.00 la 10.30 ne-am întâlnit și citit împreună cu scriitoarea pentru copii, Carmen Tiderle. Timp de 20 de minute a citit din cărțile sale „Pe dos, poezii cu prostii pentru copii” și „În orașul Bucurville”, celor 16 elevi de clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Biliești, județul Vrancea, însoțiți de doamna profesoară Grigorică Violeta Mariana, celor 14 adolescenți și celor 7 bunici prezenți alături de noi, cu toții iubitori de lectură, poezie și cuvânt rostit cu sens.

Copiii au citit poezii din Ion Minulescu, seniorii au citit din scriitorii vrânceni Hristache Lungu și Adrian Stroea iar Maria Magdalena Bîgiu, din clasa aIII-a de la Școala Ion Basgan Focșani, ne-a încântat recitând poezia ”Lupul, capra și vizorul” de Cleopatra Stratan. Am discutat apoi despre lecturile care ne formează și alegerile pe care le facem în viață. Am citit și am petrecut împreună mai mult de o oră, în care TIMPUL ne-a spus că nu contează vârsta, ci doar dragostea pentru cunoaștere și POVESTE. La plecare, fiecare dintre cei prezenți și-a ales câte o carte, dăruită de Biblioteca Județeană Vrancea, din donațiile făcute de comunitatea vrânceană spre folos și învățare.

Total participanți= 40 de persoane

Album foto: https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1238614399521323.1073741944.100001183256163&type=3

De la ora 11.30 – 12.30 am citit Povești cu lipici pentru pitici la Grădinița cu P.P. Nr. 18 Focșani. 20 de voluntari, mici sau mari au citit din frumoasele povești ale copilăriei, celor 203 copii prezenți de la toate grupele. Au marcat mânuțele tuturor cu ștampila ”E la modă să citești” și au făcut fotografii momentelor magice trăite împreună în grădinița unde POVESTEA este la loc de cinste.

Total = 234 de persoane

Album foto: https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1239061302809966.1073741945.100001183256163&type=3

La ora 13.00 am ajuns la Primăria Focșani unde, timp de o oră, am discutat și citit împreună cu domnul Primar al orașului Focșani, Cristi Valentin Misăilă. Domnia sa a citit copiilor și adolescenților din cartea ”Unde fugim de-acasă” de Marin Sorescu. A discutat împreună cu noi, a răspuns întrebărilor curioase ale copiilor, iar noi toți i-am dăruit un moment frumos, de respiro, în care POVESTEA ne-a fost drum către suflete iar CITITUL cu VOCE TARE ne-a apropiat ca oameni, suflete și cuvinte cu sens spre alte proiecte de făcut împreună.

Total = 22 persoane

Album foto: https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1239084599474303.1073741946.100001183256163&type=3

Articol în Ziarul de Vranceahttp://www.ziaruldevrancea.ro/educatie/1588840321-primarul-orasului-focsani-a-citit-alaturi-de-copii-si-adolescenti.html

Articol în Monitorul de Vranceahttp://www.monitorulvn.ro/articole/galerie-foto-primarul-misaila-le-a-citit-copiilor-din-marin-sorescu_2_70874607.html

Am încheiat ziua de 16 februarie cu un eveniment special, dedicat focșănenilor, în care am sărbătorit Ziua Internațională a Cititului Împreună, la Focșani Mall.
Au citit pentru cei prezenți actorii Teatrului Municipal Mr. Ghe. Pastia Focșani – Sorin Francu, Cristina Cristian și Adrian Damian.

Au citit poezii Daria Boboc, Sara Boboc și Maria Magdalena Bîgiu și am avut și un moment de dicție și intonație, în care copiii care au participat la cursul de la bibliotecă au fost la înălțimea frazelor ce-i încurcă pe cei mai mulți.

Am împărțit citate și semne de carte, îmbrăcați în personaje sau coperte de cărți, în supermarketul Carrefour Focșani dar și pe galeriile Focșani Mall.

Am avut și un flashmob dedicat lecturii dar și o tombolă cu multe premii în cărți. Aproape 200 de oameni, de toate vârstele, au plecat acasă cu o carte câștigată la tombolă.

Le mulțumim pentru cărți Bibliotecii Județene Vrancea, Carrefour Focșani, Editura Corint, Editura Polirom și Librăria Habitus din Sibiu.

Mulțumim, pentru găzduire, promovare și materialele necesare, Carrefour Focșani, Focșani Mall și Promotis! Mulțumim, Organizației Civice Vrancea și doamnei Camelia Rodica Hondru pentru sprijin, parteneriat și momente frumoase trăite împreună, în mijlocul copiilor, al cărților și emoțiilor de tot felul.

A fost o zi specială, în care CUVÂNTUL și OMUL și-au dat mâna peste TIMP în rostiri cu sens pentru noi toți.

Total = 250 persoane

Albume foto:

https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1239095442806552.1073741947.100001183256163&type=3

https://www.facebook.com/margareta.tatarus/media_set?set=a.1239113156138114.1073741948.100001183256163&type=3

Articol în Monitorul de Vranceahttp://www.monitorulvn.ro/articole/galerie-foto–indragostitii-de-lectura-au-citit-impreun-la-foc-ani-mall_2_70874629.html

Secția pentru copii și tineret Oana Diana Renea, Biblioteca Județeană Vrancea

              Atelier de lectură din poeziile scriitoarei vrâncene pentru copii Oana-Diana Renea şi din lucrările premiate la Concursul naţional de creaţie  literară Oana-Diana Renea. Sesiuni de lectură cu scriitorii prezenţi și pe Skype cu premianţii din țară ai ediţiei a V-a a Concursului Naţional de Creaţie literară Oana-Diana Renea. Momentul dedicat poetei a fost pus în scenă, cu emoție si talent, de elevi ai şcolilor Ştefan cel Mare  şi  Duiliu Zamfirescu, coordonaţi de doamnele prof. înv. primar Anghelina Golomoz, Elena Blănaru – bibliotecar, Petruţa Bălan – consilier educativ şi prof. Pompilia Bărbosu. Au participat scriitorii Valeriu Anghel și Costică Neagu și 45 de elevi, cadre didactice de la școlile ”Ştefan cel Mare” şi ”Duiliu Zamfirescu” din Focşani și părinți. Funny reading – lecturi interactive în limba engleză realizate de membrii ”English Kids Club” la care au participat 20 copii, membrii ai clubului, dar și  elevi ai Școlii Gimnaziale Biliești.

Total participanți = 65 de persoane

Albume foto: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=690511867788139&id=475995569239771

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=692555164250476&id=475995569239771

 

Secția Împrumut la domiciliu adulți, Biblioteca Județeană Vrancea

Poeziile de dragoste ale Vrancei au fost citite celor 25 de membri ai Clubului Seniorilor din Focșani care și-au dorit să citească împreună cu scriitoarea vrânceană Constanța Cornilă și cu bibliotecarele Secției de Împrumut la domiciliu adulți. Biblioteca Județeană Vrancea a dăruit Clubului Seniorilor din Focșani 30 de cărți din literature română și universală, pentru a forma o minibibliotecă dedicate membrilor clubului.

Total participanți = 27 persoane

Album foto:

https://www.facebook.com/pg/bjvrancea/photos/?tab=album&album_id=1359567757447640

 

Secția Sala de lectură și internet, Biblioteca Județeană Vrancea

Cititorii cuziști citesc împreună! 30 de elevi ai clasei a IX-a F, de la Colegiul Național ”Al.I.Cuza” Focșani, însoțiți de doamna profesoară de limba română Ana Maria Norocea au citit cu voce tare din cărțile preferate de adolescenți și au discutat apoi cu bibliotecarii Sălii de lectură și internet, căutând și găsind semnificaţii noi şi motivante ale pasiunii de a citi.

Total participanți = 34 de persoane

Album foto: https://www.facebook.com/oprisan.nicoleta/posts/1281642365222731?pnref=story

Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea le mulțumește voluntarilor bibliotecii și partenerilor care au contribuit în mare măsură la reușita acestor evenimente dedicate cititului împreună: Focșani Mall, Carrefour Focșani, Organizația Civică Vrancea, Primăria Focșani, Teatrul Municipal Maior Gh. Pastia Focșani, Grădinița cu P.P. Nr. 18 Focșani, Clubul Seniorilor din Focșani, Colegiul Al.I. Cuza Focșani, Librăria Habitus, Editura Polirom, Editura Corint și PROMOTIS.

La celebrarea Zilei Internaționale a Cititului Împreună de către toate

secțiile Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea au participat

671 de copii, adolescenți, adulți și vârstnici.

Biblioteca Municipală Adjud

Pe 16 februarie, de Ziua Internaţională a Cititului Împreună la Biblioteca din Adjud, s-au derulat între orele 8.00 și 13.00, cinci sesiuni de lectură cu 185 de elevi, în prezenţa scriitorilor adjudeni Ion Croitoru şi Cătălin Dorin. Au participat elevii clasei a VIII-a, prof. Cătălin Bughidău şi clasa a IX-a, prof. Adrian Avram de la Colegiul Naţional ”Emil Botta” din Adjud, elevii clasei I, prof. Viorica Hângu, clasa a III-a, prof. Irina Vasilache şi clasa a VIII-a, prof. Luminiţa Lungu de la Şc. ”Mihail Armencea” Adjud, elevii clasei a II-a, înv. Milica Grigoraş, clasa I, înv. Mariana Puică, clasa a V-a, înv. Mihaela Varvara şi clasa a VI-a, înv. Florentina Severin de la Şc. ”Mareşal Averescu”, Adjud.

Total participanți = 196 de persoane

Album foto:

https://www.facebook.com/biblioteca.adjud/posts/1667258086900927?pnref=story

Articol în Monitorul de Vrancea: http://www.monitorulvn.ro/articole/galerie-foto-ziua-interna-ionala-a-cititului-impreuna-la-biblioteca-adjud_2_70874577.html

 

Biblioteca Publică Boghești

Pe 16 februarie 2017, Biblioteca Publică Boghești a organizat Ziua Internațională a Cititului Împreună. Activitatea s-a desfășurat atât la bibliotecă, la școala gimnazială, cât si la muzeul etnografic din comună și au participat copiii de la grădiniță însoțiți de doamna educatoare Tăzlăoanu Valentina precum și o parte  din elevii școlii gimnaziale. S-a dovedit că nu este important numai ce citești dar și cum citești deoarece poveștile sunt mai frumoase citite cu calm, intonație și dragoste de către părinți și bunici, astfel, puntea între generații este mai solidă. Copiii au citit poezii și ghicitori compoziții proprii și pentru a fi mai captivanți au împletit lectura cu jocul  rolului în sceneta ”Bunicul”. Legenda satului precum și poeziile de suflet despre locurile natale au prins culoare la muzeul satului unde copiii au împrumutat pentru câteva minute plăcute  unele obiceiuri și îndeletniciri ale bunicilor și părinților. De la proverbe și ghicitori, poezii și povești am colindat amintirile copilăriei împreună cu o parte din cadrele didactice, cu elevi de la clase diferite, părinți si bunici. A fost o zi încărcată cu entuziasm și dorința de a citi, dar și cu iubire și răbdare din partea bunicilor care au oferit cărți de povești copiilor și plăcinte însoțite de minunatele și sincere sfaturi: ”Citește, învață, să ajungi om mare. Pentru că vorba  ceea, din cătunele uitate  sunt oameni cu multă carte.”

Mulțumirile mele se îndreaptă către: Ciocârlan Iulia , Lefter Silvia, Popa Octavian, Groza Vasile, Gologan Mariana, Ifrim Emilia, Sevastre Tudor, Agache  Ștefania, Gologan Alexandru, Racoviță Emilian, Basoc Valeriu, Agache Roxana, Popa Denisa  și, nu în ultimul rând, domnului primar Aur Sandu.

Total participanți = 60 de persoane

Album foto:

https://www.facebook.com/adriana.rusu.54/posts/1283567828389738?pnref=story

https://www.facebook.com/adriana.rusu.54/posts/1283553308391190?pnref=story

https://www.facebook.com/adriana.rusu.54?fref=ts

Biblioteca Publică Broșteni

Suntem bucuroşi că am participat cu mic cu mare la „Ziua Internaţională a Cititului Împreună” din 16 februarie 2017. 21 de elevi ai clasei a III-a de la Şcoala Gimnazială „Prof Panaite C. Mazilu” Broşteni, sub îndrumarea d-nei înv. Hagiu Mariana, au citit povestea „Turtiţa fermecată” dar şi ghicitori celor 31 de preşcolari de la Grădiniţele Pituluşa şi Broşteni.

„Citeşte! Citeşte mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii.” M. Eminescu

Total participanți = 56 de participanți

Album foto:

https://www.facebook.com/iloredana37/media_set?set=a.1863115100627516&type=3&pnref=story

Biblioteca Publică Năruja

Pe 16 Februarie 2017, la Năruja s-a organizat „la gura sobei” un eveniment de suflet, prilejuit de Ziua Internațională a Cititului Împreună.

Desfășurată la Școala Gimnazială „B.Șt.Delavrancea”, coordonată de Biblioteca Publică Năruja, bibliotecar Adriana Bratie, în cadrul proiectului mai amplu „Cu bunicii la gura sobei”, activitatea s-a bucurat de prezența elevilor cls. a III-a, a IV-a și a V-a , însoțiți de părinți, bunici și cadre didactice. Invitați să le citească celor prezenți au fost profesorii pensionari Micu Ioan și Cîrlioru Marioara. Tema aleasă pentru lectură a fost „Năruja – Străveche vatră vrâncenească” și cărțile care și-au descoperit slovele au fost cele ale apreciatului folclorist nărujean Simion Hârnea –„Locuri și legende vrâncene”.
Elevii au citit și ei la rândul lor adulților din frumoasele legende ale plaiurilor vrâncenești. Bușilă Ioana Bianca, Prisacariu Bianca, Panțuș Florin Cristinel, Jighir Geanina Teodora și Neagu Nicolaie prin inflexiunile vocii, prin ton, prin felul în care au dat viață legendelor din Vrancea Arhaică au stârnit interesul auditoriului pentru lectură și ne-au făcut să trăim alături de ei emoții pozitive.

Cei prezenți au admirat și frumoasele desenele făcute de elevi pe această temă. Bineînțeles că au fost premiate. Diplome și dulciuri au primit toți cei implicați în desfășurarea acestei activități de promovare a cărții și lecturii.
Au fost evidențiate și multe alte cărți în care Năruja noastră dragă se regăsește: cărțile domnului Chirilă Toader-Titel „Năruja-inima Vrancei”, „Năruja-flori din primăvara sufletului”, „Amintiri din viitor”, „Vrancea-Ghid de biblioturism” de Crăciun Veronica, „De la Năruja la Nistorești” coordonată de prof. dr. Ioana Fruntelată de la Univ.București, etc.
Domnul Inspector școlar Ionașcu Ioan, prezent în școală, a felicitat elevii pentru prezența la această activitate și i-a îndemnat să citească și să iubească lectura și cărțile, căci „Ele ne deschid porțile spre o lume nouă!”.

În expoziția amenajată s-au regăsit și iile cusute cu migală de către Berehoi Ioana – bunica elevei Marin Iustina. Ne-am minunat, ca de fiecare dată, de altfel, cum bunicii noștri, la lumina lămpii, confecționau adevărate opere de artă. Noi am adus pe măsuța bătrâneasacă și o lampă veche ce a stârnit interesul elevilor: „Ce este?…”, „Cum se aprinde?…”, „Acolo este gaz?…”, ”Dar era și bec în cameră, nu?…Cum vedeau bunicii noștri doar la lumina acestei lămpi?…”

Prin activitatea de joi, 16 februarie, Biblioteca Publică Năruja s-a alăturat celor peste 80 de biblioteci, școli, librării și ONG-uri din țară ce au răspuns inițiativei Asociației „Citim Împreună România” de a sărbători pe 16 februarie LECTURA ȘI CITITUL ÎMPREUNĂ.
Și-am încălecat pe-o șea și v-am spus povestea așa!… Și dacă v-a plăcut, promitem să repetăm această experiență!

Total participanți = 57 elevi și adulți

Album foto:

https://www.facebook.com/bibliotecanaruja/media_set?set=a.1390776847660029.1073741950.100001831821624&type=3&pnref=story

Articole în Ziarul de Vrancea:

http://www.ziaruldevrancea.ro/educatie/1588840350-cu-bunicii-la-gura-sobei-la-naruja.html

http://www.ziaruldevrancea.ro/educatie/1588839912-copiii-din-naruja-pregatesc-ziua-internationala-a-cititului-impreuna.html

Biblioteca Orășenească Panciu

Ziua Internațională a Cititului Împreuna a adus în biblioteca noastră 75 de elevi ai Liceului ”Ioan Slavici” din Panciu, care alături de prof. Liliana Popa, au participat la un ”marathon„ de lectură. La finalul celor 4 ore de povești citite împreună, cu voce tare, fiecare participant a primit în dar o carte.

Total participanți = 75 de persoane

Album foto:

https://www.facebook.com/profile.php?id=100001310346742&sk=photos&collection_token=100001310346742%3A2305272732%3A69&set=a.1278144185572581.1073741846.100001310346742&type=3&pnref=story

Biblioteca Publică Răcoasa

Pe 16 februarie, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, la activitățile organizate de BIBLIOTECA noastră, au participat 30 de preșcolari de la Gradinița Răcoasa și 25 elevi din clasele a III-a, a VI-a și a VII-a. Mulțumim doamnelor educatoare Bratu Elena și Gogoi Lenuta, doamnei înv. Baniță Cristina, doamnelor profesoare de limba și literatura română Comanescu Ramona și Capros Camelia, pentru colaborare și implicare în a crea momente magice în care povestea a fost personajul principal al zilei.

Total participanți = 60 de persoane

Album foto:

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1800850746903650&id=100009362264353&pnref=story

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1800843416904383&id=100009362264353&pnref=story

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1800838100238248&id=100009362264353&pnref=story

La evenimentele derulate de cele șase biblioteci vâncene au participat

 504 copii, adolescenți, adulți și vârstnici.

 

În Vrancea, de Ziua Internațională a Cititului Împreună,

au participat la toate evenimentele derulate de cele 7 biblioteci,

1175 copii, adolescenți, adulți și vârstnici.

Articole în mass media vrânceană:

Ziarul de Vrancea: http://www.ziaruldevrancea.ro/educatie/1588840072-sa-citim-impreuna-invitatie-adresata-tuturor-vrancenilor-de-biblioteca-judeteana.html

Monitorul de Vrancea – http://www.monitorulvn.ro/articole/edilul-cristi-misaila-le-va-citi-pove-ti-copiilor-cu-varsta-intre-10-i-16-ani-la-sediul-primariei-foc-ani_2_70874366.html

Evenimente Focșani – http://evenimentefocsani.blogspot.ro/2017/02/ziua-internationala-cititului-impreuna.html

5focșani.ro – http://5focsani.ro/evenimente/ziua-internationala-cititului-impreuna-la-focsani-mall

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.