Menu
Vernisaj “Amurgul copilăriei”
19 decembrie 2014 Noutati

Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea vă invită în pragul sărbătorilor de iarnă, vineri 19 decembrie, la ora 14.00,  la Amurgul copilăriei – vernisajul expoziţiei de grafică a elevului Mihai Emilian Mihalcea.

Aceasta este  expoziţia de debut a micului artist de 14 ani, elev  în clasa a VIII-a, la Şcoala Gimnazială Nr. 2,  Mărăşeşti, unde este coordonat de prof. dr. Anca Opaiţ.

Evenimentul, la care sunt aşteptaţi să participe participa elevi, cadre didactice şi iubitori de artă, va fi moderat de pictor profesor Ovidiu Octavian Opaiţ şi face parte din proiectul Arte & carte al Bibliotecii Judeţene Vrancea.

Prin proiectul Arte & Carte biblioteca îşi propune stimularea lecturii în rândul tuturor categoriilor de public prin iniţierea de evenimente culturale, expoziții și vernisaje. Biblioteca va continua să sprijine și să promoveze tinerii artiști, prin organizarea unor  expoziţii personale sau de grup, în acest fel încurajând comunitatea  să vină în sprijinul acestui proiect și să propună copii talentați ce își vor putea expune gratuit lucrările la bibliotecă.

Aşadar, vă aşteptăm la sediul central al Bibliotecii Judeţene (strada M. Kogălniceanu nr. 13)  vineri, 19 decembrie, ora 14.00 la vernisajul expoziţiei  de grafică  Amurgul copilăriei.

Lasă un răspuns
***