Vă invităm la Târgul de Carte de la Focşani, ediţia a XIII-a

Consiliul Judeţean Vrancea și Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează cea de-a XIII-a ediţie a Târgului de Carte de la Focşani, dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri. Manifestările Târgului de Carte vor avea loc în perioada 7-10 iunie 2018, la Galeriile de Artă din Focşani.

Inaugurarea Târgului de Carte va fi prefaţată, joi, 7 iunie 2018, începând cu ora 10.30, de un moment de lectură dedicat copiilor de toate vârstele, intitulat Poveştile neamului românesc. Festivitatea de deschidere a Târgului va cuprinde, alături de discursurile oficialităţilor locale, un spectacol al Ansamblului Folcloric Ţara Vrancei.

Programul primei zile de Târg va include lansări şi prezentări de carte, ateliere stradale, realizate de elevi ai Liceului de Artă Gheorghe Tattarescu” din Focşani, un marş al cărţilor la care va fi prezent Victor Miron, inițiatorul Campaniei „Cărţile pe faţă”, şi o ilustrare prin fotografie a ideii de voluntariat, la care vor fi prezenţi tineri din Europa.

Poveştile neamului românesc şi Seara versului naţional vor constitui regaluri de lectură închinate identităţii şi culturii naţionale.

Vineri, 8 iunie, intrarea la Muzeul Unirii din Focşani va fi liberă pentru cei care vor veni însoţiţi de o carte. La Galeriile de Artă din Focşani, Târgul de Carte va continua cu momentul de lectură dedicat copiilor de toate vârstele intitulat Poveştile neamului românesc, şi prezentarea unui serviciu de bibliotecă inovativ care provoacă mămicile să creeze cărți senzoriale personalizate.

Focşănenii sunt invitaţi începând cu ora 10, să ia parte la excursii la monumentele dedicate Unirii, din Focşani.

De la ora 11.30, vă aşteptăm la Colocviul intitulat Memorie Vrânceană, Memorie naţională, moderat de dr. Teodora Fîntînaru, la care  vor participa Dr. Romeo-Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură din Odobești, Părintele Oscar Dumitru Frunză, Protoiereu la Protoieria 2 Focșani, Comandor (rez.) Dr. Jănel Tănase, vicepreședintele A.R.P.I.A. Focșani, prof. Camelia Sandu, Școala Gimnazială Suraia, prof. Valentina Târtan, director Școala Gimnazială „Profesor General Gheorghe Gherghiu” Gologanu şi Preot Ionel Miron, Parohia Irești, Vrancea. Cu acest prilej, vor fi realizate expoziții de cărţi poştale, medalii, documente şi accesorii militare de epocă şi desene dedicate memoriei eroilor români.

Între surprizele pe care le-am pregătit publicului focşănean se numără atelierele stradale de grafică, momentele muzicale, lansările şi prezentările de carte şi momentul de lectură dedicat identităţii şi culturii naţionale, Seara Versului Naţional, cu partriciparea publicului larg.

De la ora 19.30, sunteţi invitaţi la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani, spre a vă bucura de punerea în scenă a piesei Fericire Conjugală, adaptare după opera omonimă a lui A.P. Cehov. Intrarea este liberă!

Sâmbătă, 9 iunie, alături de lansările şi prezentările de carte, vă aşteptăm să participaţi la atelierele stradale, să împărtăşiţi, alături de copiii dumneavoastră, surprizele dedicate lor – poveştile neamului românesc, atelierele şi cărţile scrise pentru ei -, să vă bucuraţi de spectacole de muzică şi poezie, şi să realizăm împreună Seara Versului Naţional, moment de lectură publică cu participarea publicului larg.

Duminică, 10 iunie, vă aşteptăm la lansările şi prezentările de carte pe care le-am pregătit pentru dumneavoastră.

 

Intrarea este liberă la toate manifestările culturale.

 

Vă aşteptăm!

 

Program-Targ-de-carte-7-10-iunie-2018.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.