Scriitorul de vagoane a ajuns acasă!

Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea în parteneriat cu Instituția Prefectului Județul Vrancea vă invită, vineri,  8 august, ora 14,00 la Sediul central  la un eveniment literar prilejuit de lansarea volumului de povestiri  Scriitorul de vagoane și alte povestiri aproape adevărate (apărut la Editura Tracus Arte,  2014), autorul Alex Pleșcan.

afisAlexandru Pleșcan s-a născut în 1967 la Focșani și este un prozator, dramaturg şi jurnalist de origine română care trăieşte în Noua Zeelandă. “Scriitorul de vagoane” este prima lui apariţie editorială de la plecarea din ţară şi cuprinde scurte povestiri inspirate din propriile călătorii.

A publicat poezie, proză și critică literară în reviste precum “Contrapunct”, “Astra”, “Viața Românească”, “Convorbiri literare” și “România literară”, a apărut cu proză scurtă în volumul colectiv ‘Ficțiuni’ (Editura ‘Litera’, 1992). Alexandru Pleșcan scrie în engleza și în română iar  cele mai recente apariții fiind în revistele “Pro Saeculum” și “Antiteze” (2010). A primit numeroase premii pentru proză și versuri.  

Înainte de a emigra în Noua Zeelandă, Alex Pleșcan a fost, pe rând, reporter de ştiri la TVR1, redactor şi realizator de emisiuni pentru diferite canale ale Televiziunii Publice, editor şi producător al primelor ediţii FOCUS – PrimaTV. De asemenea, a produs şi a regizat documentarele TV ‘Undeva la capătul lumii’, ‘Tunelul de la capătul tunelului’ (în România) și ‘Big Old Cats’ (în Noua Zeelandă).

În prezența autorului vor vorbi despre  volumul  Scriitorul de vagoane și alte povestiri aproape adevărate  dna. Teodora Fîntînaru – Director al Bibliotecii Județene Vrancea, dna profesor Mihaela Neagu, dl Traian Negulescu Director al Direcției Județene pentru Cultura Vrancea.

Vă așteptăm, așadar, la o inedită lansare de carte, alături de scriitorul vrâncean ALEX PLEȘCAN,  vineri, 8 august, ora 14,00 la Sediul Central  al Bibliotecii Județene Vrancea din str. M Kogălniceanu nr. 13.

GALERIE FOTO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *