Săptămâna artei universale

Sediul central (strada M. Kogălniceanu nr.13) al Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea   a pregătit iubitorilor de artă și lectură, expoziția Săptămâna artei universale constituită din o parte din albumele și cărțile de artă din colecțiile bibliotecii. Expoziția a fost organizată în cadrul proiectului Arte &Carte, lansat în anul 2013, prin care biblioteca își propune stimularea lecturii în rândul tuturor categoriilor de public folosind evenimente culturale, expoziții și vernisaje.

Expozițiile tematice care vor fi organizate la sediul central își propun să încurajeze comunitatea  să descopere arta în toate formele ei – arta barocă, arta medievală, sculptură, pictură, arhitectură etc.

Fondul Sălii de artă cuprinde aproximativ 5000 de volume, respectiv albume și cărți din diferite domenii ale artelor: artă plastică ( pictură și grafică), sculptură, arhitectură, artă dramatică (teatru, dans/coregrafie, cinematografie), muzică (vocală și instrumentală).

Înscrierea la bibliotecă, împrumutul de carte și accesul la sala de lectură sunt gratuite și asigură accesul publicului larg la colecțiile sale în scop de cercetare, studiu și informare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *