Proiect de donaţie de carte al Bibliotecii Judeţene Vrancea în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor

Ziua nationala a bibliotecarului 3Celebrând Săptămâna Naţională a Bibliotecilor, ediţia a XIII-a (24-28 aprilie 2017),  Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea propune comunităţii un nou proiect cu titlul O carte în căutarea lectorului său. Prin acest proiect, Biblioteca dăruieşte unor instituţii publice şi private din oraşul nostru cărţi noi, ale unor autori cunoscuţi, apărute la edituri prestigioase, spre a fi consultate de către cetăţenii oraşului nostru. Prin acest proiect ne propunem apropierea publicului focşănean de lectură şi de actul cultural.

În data de 27 aprilie, o echipă de bibliotecari de la instituţia noastră va coborî în Agora, împreună cu darurile de carte, în buna tradiţie a programului Biblioteca dăruieşte.

Vă aşteptăm să ne fiţi alături!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *