Povestea din BIBLIOTECĂ – #ZICI2018

Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea s-a alăturat campaniei de promovare a lecturii, sărbătorind pe 1 februarie 2018, împreună cu cei mici și cu cei mari, Ziua Internațională a Cititului Împreună – ZICI 2018.

În România acest eveniment special, dedicat lecturii cu voce tare, a fost inițiat și organizat de Grupul Citim Împreună România (CIR), căruia i s-au alăturat, în acest an, peste 900 de parteneri care au organizat sesiuni de lectură împreună cu mii de copii și sute de educatori, învățători, profesori, bibliotecari, librari și pasionați de lectură din întreaga țară. Evenimentul global a fost inițiat de LitWorld(litworld.org), organizație nonprofit fondată în anul 2007 și a fost marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări.

Astfel, 262 de copii, adolescenți și adulți au citit împreună la toate secțiile bibliotecii noastre, într-un maraton de lectură a poveștilor frumoase, care schimbă lumea atunci când prind viață prin interpretare și când ascund, în cuprinsul lor, personaje atractive, care abia așteaptă să fie descoperite.

Secția pentru copii și tineret și-a început atelierele de lectură la Grădinița Nr. 15 din Focșani, unde 40 de copii frumoși, dornici să asculte povești și să cunoască personaje noi, au făcut, cu bucurie, cunoștință cu bibliotecarele și cu Pinocchio din poveste, dar și cu mascota Secției pentru copii, punând întrebări și primind răspunsuri vesele și colorate.

La sediul Secției pentru copii și tineret au participat la un atelier inedit de lectură, 30 de elevi din clasa I, de la Școala Ștefan cel Mare din Focșani. În aplauzele celor mici, scriitoarea Mariana Vichy Vârtosu a citit poezii din volumul Micuța Șeherezadă, iar doamnele bibliotecare au citit copiilor Motanul încălțat. Atelierul s-a încheiat cu invitata Sofia Ciobanu, micuța artistă a Focșaniului, care a cântat și încântat pe toată lumea cu un cântec.

Ziua s-a încheiat cu atelierul de lectură pregătit de 27 de elevi de la Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu din Focșani. Aceștia au citit din cărțile preferate, au citat din anumiți autori, au uimit și încântat cu textele lor originale, poezie și proză. Cititori adevărați, ei citesc mult și scriu foarte frumos, cu emoție și convingător, promițând solemn că vor reveni cu drag la bibliotecă.

Mulțumirile se îndreaptă către toți participanții și către doamnele educatoare, învățătoare și profesoare Virginia Dorobăț, Oana Alexe, Gavriloaie Mariana, Alina Marcu, Daniela Claudia Cazacu, care au îmbrățișat ideea de lectură și sunt mereu alături de bibliotecă.

La Sala de lectură și internet invitații zilei au fost cei 25 de elevi ai Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi din Focșani care, alături de doamna profesoară Nina-Elena Plopeanu, au pregătit un atelier de lectură dedicat Centenarului Marii Uniri. Au citit împreună despre UNIRE și EROI și au vizionat expoziția, pregătită pentru ei de către doamnele bibliotecare,  ”Sfânta Treime a Unirii Românilor”, dedicată tot Centenarului Marii Uniri.

La Sediul CentralSecția de Împrumut la domiciliu adulți s-a derulat atelierul Citim în familia bibliotecii!, care a pus în valoare farmecul cititului împreună în marea familie a bibliotecii, acolo unde oamenii și cărțile își imaginează și cred că pot schimba în bine lumea. Au citit și s-au bucurat, împreună cu doamnele bibliotecare, 32 de tineri, adulți, pensionari și elevi ai claselor IX-XI de la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Focşani.

 Prezentarea bibliotecii, căutarea cărților preferate, lectura și dialogul despre textele alese au fost ingredientele unui atelier care a pus în valoare lectura, literatura și propriile creații. Participanţii i-au avut alături pe Moliere, Hugo, Dickens, Dan. C. Mihăilescu, M. Sebastian, L.Blaga, M. Eliade, M.Eminescu etc. Au citit fragmente din propriile creații, elevele Elena Gabriela Bîtcă (XI C) (jurnalul Termenul X și povestirea Ploi de noi), Andreea Stoica (IX D) (romanele Harper și Dave), Ioana Bîrgu (Lumea ochelariștilor) și Valentina Enciu (poezie Teiul lui Eminescu). Unul dintre momentele care a reconfirmat puterea lecturii de a genera emoții a fost cel creat de eleva Alexandra Cornea (IX A), care a adus spre citire poeziile scrise de bunica sa, doamna profesoară de limba și literatura română Maria Ungureanu, în vârstă de 84 de ani. Poemele  de o mare sensibilitate și înțelepciune – Când zâmbea mama mea, Bogați vom fi!, Dacă mă mai iubești – ne-au impresionat, iar aplauzele au fost un omagiu cald la adresa sensibilității creatoare a unei poete dintr-o altă generație, înzestrată cu un spirit tânăr.

 În calitate de profesor de limba și literatura română, știu că adolescenții cuziști au înțeles că, printre altele, lectura înseamnă joc și dialog, aducând cu sine un sentiment de bucurie. Ei și-au declarat astăzi, la bibliotecă, bucuria  lecturii, dovedindu-şi dragostea față de cărți – fie ele vechi și răscitite, fie noi și proaspăt descoperite. Dragostea față de  carte și lectură este însă incompletă în absența afecțiunii față de oamenii din jurul cărții  – autori, alți cititori, bibliotecari – adică cei care dau sau întrețin viața cărții (Ana Maria Norocea, profesoară de limba şi literatura română Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Focșani)

 

La Centrul de Formare al Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea au poposit, cu drag de carte, emoție și creativitate, peste 100 de copii de grădiniță, elevi de gimnaziu și de liceu, cadre didactice și invitați speciali, transformând o zi obișnuită de lectură într-o frumoasă poveste cu și despre oameni.

Am început ziua citind împreună cu cei 24 de prichindei ai Grupei Îngerașilor și cu doamnele educatoare Doina Dima și Ioana Bratu de la de la Grădinița Nr. 18 din Focșani. Am citit în limba română și în limba engleză, am răsfoit cărticele cu povești și ne-am bucurat de personaje care au prins viață în lectura colegei noastre Corina Aiacoboae, voluntarului american John Korst și în traducerea și interpretarea colegului nostru Adrian Ţiglea.

Am continuat sărbătoarea lecturii la bibliotecă punând în valoare POVESTEA, CREATIVITATEA și OAMENII frumoși care citesc împreună și schimbă lumea. Au participat 29 de elevi de clasa a V-a de la Școala Nicolae Iorga din Focșani, însoțiți de doamnele bibliotecare Adriana Măciucă și Ana Maria Zaharia, avându-l alături de noi și pe voluntarul american John Korst. Am citit, am recreat povestea citită, prin joc și imaginație, am prezentat-o în română și engleză, ne-am îndulcit cu aplauze, bomboane și semne de carte dar și cu o mega îmbrățișare de final. Cu promisiunea de a reveni curând la biblioteca noastră.

De la ora 14.00 a avut loc workshopul interactiv dedicat adolescenților Dragoste între EPITET și METAFORĂ, care l-a avut ca invitat pe actorul Adrian Simion. Am sărbătorit Ziua Internațională a Cititului Împreună cu lectură dramatizată, exerciții și jocuri de dezvoltare personală, am creat versuri și povești împreună cu 25 de tineri frumoși, creativi și inspirați, din clasa a IX-a C de la Liceul de Artă Gheorghe Tattarescu din Focșani, coordonați de doamna profesoară Mariana Dascalu  și doamna bibliotecară Loredana Iordache. Ne-am bucurat de 90 de minute de citit și jucat împreună. Am plecat de la CUVÂNT și am ajuns la OAMENII care schimbă lumea. Întotdeauna când citesc!

Am încheiat ziua alături de membrii Clubului de jurnalism și implicare civică Tineret în (re)acțiune, coordonați de jurnalista Silvia Vrinceanu Nichita, care i-au invitat pe adolescenți la bibliotecă, la o discuție plină de învățăminte cu Dorian Filote, specialist în comunicare politică, relații internaționale și politici europene, angajat al Comisiei Europene de la Bruxelles. Astfel, 30 de adolescenți au ”citit” o ”carte vie” și au ”călătorit” în lumea întreagă prin poveștile de viață ale lui Dorian Filote, atât de frumos rostite.

Mulțumim, Silvia Vrinceanu Nichita, pentru alegere și minunate cuvinte: ”Așa cum bibliotecile nu se fac, ci se cresc, așa și tinerii nostri au nevoie de <<cărți vii>> care să-i inspire, au nevoie de modele autentice, sobre, care să le servească drept exemplu în drumul lor spre autoafirmare. Au nevoie ca experienţa succesului sănătos, cel bazat pe merit, să le fie împărtăşită direct pentru a înţelege cum stau lucrurile în viaţa reală, pentru a asimila cunoştinţe folositoare şi pentru a face faţă provocărilor, nu uşoare, ce-i aşteaptă.”

 

Iar pentru că, așa cum spunea Fernando Savater, Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunţa., vă așteptăm mereu la bibliotecă pentru a citi împreună. Și pentru a fi fericiți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.