Patru bibliotecarii vrânceni înscriși pentru premiile din cadrul Conferinței Internaționale a Bibliotecarilor Traineri

În perioada 2-4 aprilie 2014 va avea loc la Sinaia, Conferința Internațională a Bibliotecarilor Traineri organizată de Programul Biblionet România și Grupul de Lucru pe Training.

Tema celei de-a patra ediții din acest an este: BIBLIOTECA PUBLICĂ – SPAȚIU DE ÎNVĂȚARE PE TOT PARCURSUL VIEȚII și își propune găsirea de idei și soluții pentru dezvoltarea procesului de formare  în bibliotecile publice prin parteneriate sau prin participare la programe ce contribuie la dezvoltarea de noi cursuri în biblioteci. În același timp se vor împărtăși din experiențele profesionale ale bibliotecarilor traineri din România, Turcia, Polonia și Rep. Moldova, țări incluse în Programul Global Libraries, finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates.

Inedit pentru acest an este CONCURSUL dedicat bibliotecarilor traineri sau bibliotecarilor locali care au avut preocupări legate de formare în activitatea profesională din anul 2013 și au fost invitați să participe la conferință și bibliotecarii vrânceni care au intrat în competiție.

Din județul Vrancea vor participa la conferință bibliotecarii traineri de la Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea – Margareta Tătăruș și Nicoleta Oprișan și Adriana Bratie – Biblioteca Comunală Năruja, Luminița Popescu- Biblioteca Orășenească Panciu și Ghiță Vlădoiu – Biblioteca Comunală Răcoasa.

În competiție au intrat fiecare cu o poveste digitală prin care care dovedesc implicarea în viața comunității lor și împărtășesc tuturor din dorința de a schimba în bine profesia de bibliotecar prin servicii noi, programe și proiecte din care oamenii învață și descoperă în fiecare zi.

  • la categoria Bibliotecarul Trainer al anului 2013

– Margareta Tătăruș, Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea –https://www.youtube.com/watch?v=7B2kzDiGATQ

  • la categoria Bibliotecarul local al anului 2013

– Adriana Bratie, Biblioteca Comunală Năruja – https://www.youtube.com/watch?v=XTc5QKS3JDQ

–  Ghiță Vlădoiu, Biblioteca Comunală Răcoasa – https://www.youtube.com/watch?v=VhLjGTiERMw

  • la categoria Cursul care a schimbat viața unei comunități/persoane

– Luminița Popescu, Biblioteca Orășenească Panciu – https://www.youtube.com/watch?v=ZUB-7c26PFM  –

– Adriana Bratie,  Biblioteca Comunală Năruja – https://www.youtube.com/watch?v=vBcvNSqjoR0

– Ghiță Vlădoiu,  Biblioteca Comunală Răcoasa – https://www.youtube.com/watch?v=Fqs-16Uf9Cs

Vă invităm să le vedeți poveștile care fac cinste profesiei de bibliotecar dar și comunității vrâncene pe care o vor reprezenta cu mândrie la această conferință. Le dorim succes tuturor!