Cursuri gratuite de utilizare a calculatorului și internetului, pentru vârstnici la Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea

În perioada 25 februarie – 1 martie 2013, la Centrul de Formare Profesională al Bibliotecii Judeţene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea o nouă serie de seniori învață să utilizeze calculatorul și internetul.

În această săptămână, cei 8 participanți vor învăţa timp de 3 ore pe zi, cum să-şi găsească informaţiile utile prin accesarea internetului, să utilizeze poşta electronică, să deprindă noţiuni de redactare a unui text şi să comunice on-line pe Yahoo Messenger.

Pentru că tot mai mulți vrânceni se înscriu la aceste cursuri, existând deja o listă de așteptare, Biblioteca Județeană Vrancea va oferi în continuare acest serviciu nou de instruire pentru adulți, pe tot parcursul anului, în ultima săptămână a fiecărei luni, în ordinea înscrierilor.

Cursurile vor avea loc la Secția pentru Copii și Tineret, strada Nicolae Titulescu, nr. 12, iar pentru înscrieri și alte informații puteți suna la numărul de telefon 0237/626646.

Centrul de Formare Profesională al Bibliotecii Judeţene Vrancea, coordonat de doamna Margareta Tătăruş, îşi propune în acest an să diversifice oferta de cursuri gratuite pentru comunitate, dar  şi categoriile de public beneficiare ale acestora. Interesul real pentru acest domeniu, calitatea cursurilor oferite, rezultatele obţinute anul trecut, recomandă nu numai  utilitatea învăţării pe tot parcursul vieţii, cât  şi necesitatea  evaluării  permanente a  misiunii bibliotecii publice (Teodora Fîntînaru).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *