Concurs de cultură și civilizație franceză

Cu ocazia Zilei internaţionale a Francofoniei, Secția pentru copii și tineret Oana-Diana Renea a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea a organizat, în colaborare cu Școala Gimnazială Duiliu Zamfirescu din Focşani și Școala nr. 7 Focșani, un eveniment complex dedicat limbii și spiritului francofon.

Activitățile au cuprins prezentări de proiecte practice și expoziții, un concurs de cultură și civilizație franceză, poezii, cântece și dansuri, la care au participat peste 40 de elevi din cele două unități de învățământ, coordonați de doamnele  profesoare de limba franceză Stoian Roxana și Nenciu Irina.

Elevii și-au prezentat cunoștințele, au vizionat filmulețe cu informații interesante despre francofonie, au făcut o călătorie imaginară  în Franța prin intermediul imaginilor și au petrecut două ore în mijlocul cărților semnate de celebri autori francezi.

Copii au vorbit despre regiunile istorice ale Franței, tradiții și obiceiuri, personalități marcante și curiozități gastronomice specifice Franței. Activitatea s-a încheiat cu un moment de dans și  un mesaj transmis tuturor copiilor. Nous sommes responsable pour notre planete!

Prin aceste activități educative s-a urmărit, pe lângă o importantă documentare a elevilor despre obiectivele socio-culturale ale Franţei și dezvoltarea competenţelor de comunicare şi exprimare artistică și o aprofundare a valorilor francofoniei.

Mai multe imagini pe pagina de Facebook  – Biblioteca pentru copii Vrancea https://www.facebook.com/475995569239771/photos/pcb.706583429514316/706583299514329/?type=3&theater