Colindul Cărţilor – Biblioteca Judeţeană Dăruieşte

Sărbătorile de Iarnă aştern peste sufletul nostru podoaba bunătăţii, aducându-ne aminte că purtăm în noi roadele sfinte ale prieteniei şi ataşamentului faţă de semenii noştri. În preajma Crăciunului, mai ales, ne amintim că suntem, cu toţii, copiii aceluiaşi Dumnezeu şi, cu privirile sufletului întoarse spre tradiţie, căutăm să fim mai buni unii cu ceilalţi, mai toleranţi, mai înţelegători.

Sărbătorile de Iarnă ne invită, pe copii şi pe adulţi, deopotrivă, într-o poveste a Darurilor, care aşteaptă să fie făcute cadou, într-o atmosferă de basm şi sărbătoare, în cuprinsul căreia dăruitorul este, la rândul său, dăruit. O magie aparte învăluie, de Sărbători, daruile care se oferă şi darurile care se primesc.

Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea oferă, de Sărbători, o Bibliotecă – incluzând cărţi de literatură română şi străină, lingvistică şi critică literară, literatură pentru copii, cărţi de specialitate din domeniile istoriei, artei şi socio-umanelor, opere ale scriitorilor vrânceni.

În acest sens, invităm instituţiile publice, primăriile, ONG-urile, fundaţiile şi asociaţiile, persoanele juridice din judeţul Vrancea care doresc să constituie la sediul lor un fond de carte sau să dăruiască această Bibliotecă oamenilor din comunitate, să se adreseze instituției noastre.

Vă așteptăm la sediul nostru din strada Maior Sava nr. 4.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.