BIBLIOVACANȚA, ediția a III-a – Cluburi de vacanță GRATUITE la BIBLIOTECĂ !
Adăugat pe Iul 15, 2011 | fără comentarii
În perioada 18 iulie – 18 august 2011, la Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea se derulează programul de vacanță BIBLIOVACANȚA, ediția a III-a. La fel ca și până acum, activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui program vor promova cartea și educația, noile tehnologii și utilizarea acestora în scop educativ prin joc și joaca pentru a ne bucura copilăria și împreună să (re)descoperim gustul lecturii în VACANȚA MARE!
Îi așteptăm pe toți copiii și adolescenții care doresc să-și petreacă această vacanță ALTFEL, să se înscrie la CLUBURILE NOASTRE DE VACANȚĂ GRATUITE, care se vor desfășura între orele 13.00 și 15.00, în fiecare zi, după cum urmează:
LUNI, în prima zi a săptămânii, Clubul de desen va aduce vacanței mari culoare și destindere, pentru cei care doresc să exerseze această artă.
MARȚI va fi dedicată petrecerii timpului liber în grădina Secției pentru Copii și Tineret. Aici va fi spațiul în care, spiritul de echipă și distracția vor face ca săptămâna să li se pară lungă copiilor, care vor dori să revină la Clubul jucăușilor.
MIERCURI vom „călători” cu toți cei care iubesc poveștile, în lumea basmelor fermecate sau a lecturilor recomandate, ușurând astfel tema de vacanță a tuturor copiilor.
JOI e ziua Clubului cinefililor, zi în care se vor putea viziona filme și desene animate îndrăgite, din colecția bibliotecii.
Zilnic, copiii vor putea utiliza jocuri – ȘAH, REMI, SCRABLE, vor putea asculta muzică, iar elevii sau cadrele didactice care doresc să experimenteze activitatea de VOLUNTARIAT, în încercarea de a explora noi atitudini și noi oportunități sunt așteptați să se înscrie la sediul nostru din str. Nicolae Titulescu, nr. 12 sau. Informații suplimentare la numărul de telefon 0237 / 626646. Programul Secției pentru Copii și Tineret este de LUNI până VINERI, de la ora 8.30 la ora 20.00.
Îi așteptăm cu drag pe toți cei care doresc să se înscrie la cluburile noastre, elevi sau cadre didactice și, împreună, să facem VACANȚA MARE, cea mai frumoasă perioadă din viața tuturor!
GALERIE FOTO:

























































































































