Biblioteca vă invită la TÂRGUL DE CARTE!

Începând de joi, 27 noiembrie, Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea vă aşteaptă la ediţia a IX – a  a Târgului de carte.

La această ediţie vor participa edituri cunoscute publicului, Herald, Curtea Veche, Corint, Vivaldi, Grupul Editorial Saeculum  alături de editurile vrâncene.

Acestea vor pune la dispoziţia publicului noutăţile editoriale ale acestui an, la preţuri promoţionale.

Pentru iubitorii de lectură,  de toate vârstele, se vor desfăşura evenimente incluzând lansări de carte, expoziţii, întâlniri cu scriitorii şi invitaţi speciali, dezbateri culturale, toate având ca punct de pornire  lectura şi lumea cărţilor.

În noul sediu al Bibliotecii Judeţene, din str. M. Kogălniceanu nr.13,  invităm publicul cititor, care beneficiază de intrare gratuită, începând de joi, 27 noiembrie 2014 la cea de-a IX-a ediţie a Târgului de Carte, să răsfoiască cele mai noi apariţii editoriale şi să participe la evenimentele pe care le-am pregătit în acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *