23 aprilie Ziua Națională a bibliotecarului în România

Cu prilejul Zilei Internaționale a cărții și a drepturilor de autor, începând cu anul 2005 data de 23 aprilie a fost aleasă, prin hotărâre de guvern, pentru a marca Ziua națională a bibliotecarului în România.

An de an, Biblioteca Județeană Vrancea a organizat diferite și numeroase evenimente culturale dedicate acestei zile importante pentru profesia noastră.

În acest an dedicăm acestei zile cu profunde semnificații spirituale o serie de activități la cere va invitam să ne fiți oaspeți.

Astfel, miercuri, 23 aprilie 2014, ora 11.00, Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea vă invită la deschiderea Proiectului Scriitorul din bibliotecă, prin care biblioteca își propune să promoveze activitatea literară a scriitorilor vrânceni și să valorifice memoria locală, adu când mai aproape de cititori, oamenii–scriitori, cărţi și poveştile adevărate aflate în spatele acestora. Astfel, în fiecare lună cititorii noștri vor putea cunoaște și descoperi între rafturile bibliotecii, unul sau mai mulți scriitori care îi vor introduce într-o lumea aparte, le vor face sugestii de lectura, vor da autografe, vor răspunde la întrebările acestora.

Acest proiect va deschide și o serie de interviuri dedicate scriitorilor vrânceni, oameni de litere care vor completa în timp real un altfel de jurnal de bibliotecă.

Seria Scriitorul din biblioteca va fi deschisă de Gheorghe Andrei Neagu, membru al comitetului de conducere USR – filiala Bacău din 2010, președinte al Asociației Culturale Duiliu Zamfirescu și al Cenaclului Literar Duiliu Zamfirescu, fondator al revistei Oglinda literară și mai multor publicații culturale și care a obținut prestigioase premii pentru creațiile sale și pentru activitatea sa de promotor al culturii.

Dragi cititori de toate vârstele, sunteți așteptați de ziua bibliotecarului, pe 23 aprilie, începând cu ora 11,00, pentru a-l cunoaște pe scriitorul și omul Gheorghe Andrei Neagu, la sediul central al bibliotecii.

Joi, 24 aprilie, ora 11.30, biblioteca va fi gazda unui eveniment editorial prilejuit de lansarea  volumului  Duiliu ZamfirescuScrieri de tinerețe (Opere vol. IX), ediție îngrijită, prefațată și adnotată de istoricul și criticul literar prof. univ. dr. Ioan Adam, invitatul special al zilei.

Întreaga zi de vineri, 24 aprilie va fi dedicată cititorilor  prin organizarea Zilei Porților Deschise la toate secțiile Bibliotecii Județene Vrancea.

Prin nobleţea şi frumuseţea profesiei sale, bibliotecarul aduce la viaţă cărţi, oameni şi poveşti. Se cuvine să îl celebrăm, să îl respectăm şi să stăruim mai mult în evocarea muncii şi strădaniei sale intelectuale.

              Cu prilejul Zilei Bibliotecarului, Biblioteca Județeană Vrancea și Filiala ANBPR Vrancea transmite urări de La mulți ani, tuturor colegilor BIBLIOTECARI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *